Sari la conținut

Decizia CCR nr. 150/2017Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.03.2017
Dosarul
7.091/221/2015

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că împotriva reclamantului - autor al excepţiei de neconstituţionalitate a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea unor debite constând în indemnizaţie creştere copil. Reclamantul a formulat contestaţie la executare şi, în cadrul soluţionării acesteia, a solicitat să se ia act de amnistia fiscală, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 126/2014, care prevede că debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor cu drepturi de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, se scutesc de la plată. Ca apărare, pretinzând nedeclararea unor informaţii de către contestator pe perioada cât a beneficiat de plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara a invocat aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014, iar contestatorul Florin Ciornea a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a acestora. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie