Decizia CCR nr. 146/2017Punctul 7
Punctul 7
7. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că instituirea unei competenţe exclusive a Curţii de Apel Bucureşti aduce prejudicii consumatorului vulnerabil financiar, ceea ce contravine Directivei 2009/72/CE şi Legii nr. 123/2012 care a transpus această directivă. Or, potrivit directivei, cel vătămat trebuie să aibă acces facil la o instanţă de judecată, pe lângă obligaţia existenţei unei proceduri administrative rapide, ceea ce în România nu există. Aşadar, instituirea competenţei Curţii de Apel Bucureşti încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, iar faptul că instanţa apreciază că există posibilitatea judecării în lipsă sau a trimiterii actelor prin poştă reprezintă o ofensă la adresa consumatorului vulnerabil financiar. În final, precizează că, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţională teza criticată în prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗