Decizia CCR nr. 146/2017Punctul 19
Punctul 19
19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, precitată, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale. La paragrafele 17 şi 18 ale acestei decizii, Curtea a reţinut că textul art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 nu face distincţie între actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiaşi termen de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Actele administrative cu caracter normativ vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acţiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale în condiţiile existenţei unei legi speciale care fixează expres un anumit termen. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepţie să fie expres prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituţie. ...
Sursa oficială ↗