Decizia CCR nr. 155/2017Punctul 40
Punctul 40
40. Termenul de 5 zile reglementat de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are, de asemenea, scopul de a da posibilitatea judecătorului de cameră preliminară să cunoască rechizitoriul şi dosarul cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. În mod similar, în lipsa unui termen îndestulător în care să studieze măsura respectivă, judecătorul ar putea pronunţa o soluţie ce nu s-ar baza pe cunoaşterea amănunţită a cauzei şi garantarea dreptului la apărare al inculpatului arestat. În acest sens, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a statuat că este crucial ca judecătorul să beneficieze de deplină capacitate de concentrare şi atenţie pentru a putea urmări dezbaterile şi pentru a dispune o soluţie lămuritoare (Hotărârea din 19 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Makhfi împotriva Franţei, paragraful 40). ...
Sursa oficială ↗