Decizia CCR nr. 118/2017Punctul 9
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 09.03.2017
- Dosarul
- 31/302/2015
9. Se mai arată că judecarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar nu are, în principiu, caracter contradictoriu, astfel încât citarea tuturor părților din dosarul în care este dezbătut fondul litigiului nu este necesară. De asemenea, dezbaterea în ședința publică nu este de esența procedurii necontencioase, astfel încât nimic nu împiedică legiuitorul să prevadă soluționarea acestui tip de cereri în camera de consiliu. Având în vedere caracterul incidental al cererii de acordare a ajutorului public judiciar, a cărei soluționare trebuie să se facă în timp cât mai scurt, fără a ține în loc și a produce întârzieri nejustificate în soluționarea procesului principal, în mod firesc stabilirea unor termene scurte pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este normală, termenul de 5 zile fiind, în același timp, suficient pentru a permite celui interesat să o formuleze. Stabilirea regulilor procedurale nu numai că nu este contrară Constituției, dar este permisă la nivel de lege, potrivit art. 126 alin. (2) , iar regulile speciale prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 sunt edictate tocmai pentru a da expresie principiului constituțional potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.