Decizia CCR nr. 126/2017Punctul 9

9. Totodată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 16, 20, 21, 53 şi 129 din Constituţie, reţinând că nu se poate pune semnul egalităţii între situaţiile în care se statuează, în primă instanţă, asupra vinovăţiei unei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni şi trimise în judecată, pronunţându-se una din soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi situaţiile în care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond hotărăşte, prin încheiere, asupra obiectului procedurii de cameră preliminară, care îl constituie, potrivit art. 342 din acelaşi act normativ, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pronunţându-se una dintre soluţiile prevăzute de art. 346 din Codul de procedură penală. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragrafele 14, 15 şi 18 în care s-a statuat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei şi că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt aspectele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, în care instanţa de contencios constituţional a stabilit înţelesul dispoziţiilor constituţionale ale art. 129, reţinând că dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală presupune că orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal poate să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Arată că obiectul procedurii camerei preliminare nu îl constituie examinarea vinovăţiei persoanei însă, cu toate acestea, legiuitorul a stabilit existenţa a două grade de jurisdicţie şi în această etapă, respectiv fond şi contestaţie. În raport cu jurisprudenţa instanţei de control constituţional reţine că legiuitorul este abilitat să reglementeze căile de atac, inclusiv sub aspectul soluţiilor, precum şi în raport cu însuşi conţinutul lor, iar, în aceste condiţii, art. 129 din Constituţie nu poate constitui temei pentru pronunţarea în căile de atac a unei soluţii neprevăzute de legiuitor, cum este trimiterea cauzei spre rejudecare, în ipoteza în care s-ar constata incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond. ...