Decizia CCR nr. 114/2017Punctul 39

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.03.2017 · dosar 1.379/2/2015
Punctul 39
39. Astfel, Curtea a reţinut că, în memoria celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de recunoaştere a meritelor celor care s-au remarcat în mod deosebit în lupta pentru răsturnarea regimului totalitar, ca recompensă a societăţii pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Revoluţiei din 1989, a fost adoptată Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, cu modificările şi completările ulterioare. În baza dispoziţiilor acestei legi, titlurile care puteau fi acordate luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 erau: „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989“, „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989“ şi „Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989“, precum şi drepturile ce se cuveneau beneficiarilor acestor titluri. ...
Sursa oficială ↗