Sari la conținut

Decizia CCR nr. 96/2017Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.03.2017
Dosarul
3.685/190/2015

12. Totodată, autorii susțin că art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 contravine art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece, în temeiul acestuia, se suspendă de drept dosarele în care s-au pronunțat sentințe definitive înainte de intrarea în vigoare a actului normativ și care se află, în prezent, în curs de executare. Pentru a fi constituționale, prevederile legale criticate ar fi trebuit să reglementeze doar cu privire la hotărârile judecătorești care s-ar fi pronunțat după intrarea în vigoare a actului normativ. Astfel, aplicarea imediată a legii procesual civile noi, în cazul unor efecte juridice consumate, respectiv hotărârile judecătorești rămase definitive, dar neexecutate încă la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2014, dă naștere unei încălcări a dispozițiilor constituționale referitoare la principiul neretroactivității legii. De asemenea, în cazul în care dispozițiile legale prevăd aplicabilitatea legii din care fac parte și asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, acestea sunt neconstituționale, întrucât au un caracter retroactiv, din moment ce acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând, în mod esențial, regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie