Decizia CCR nr. 105/2017Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2017 · dosar 1.921/333/2016
Punctul 30
30. Avocatul Poporului susține că liberarea condiționată este o măsură de politică penală, un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de judecată fiind liberă să aprecieze asupra temeiniciei și necesității acordării liberării condiționate, cu luarea în considerare a procesului-verbal încheiat de comisia de propuneri de liberare condiționată din penitenciar. Însă, chiar dacă pentru condamnat constituie o vocație, iar nu un drept, legiuitorul fiind liber să stabilească cadrul general al pedepselor, precum și mijloacele legale de realizare a individualizării judiciare și a individualizării administrative a pedepsei, totuși nu trebuie omis faptul că liberarea condiționată este un stimulent pentru condamnații care dau dovezi de îndreptare și constă în reducerea perioadei de privare de libertate, fiind destinată să accelereze procesul de reeducare și de reinserție socială a condamnatului. ...
Sursa oficială ↗