Decizia CCR nr. 107/2017Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2017 · dosar 327/39/2016
Punctul 18
18. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că, din motivarea criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, rezultă că, în realitate, se urmăreşte completarea textului de lege în sensul ca şi bunurile imobile aparţinând fundaţiilor cultelor religioase să fie incluse în reglementarea contestată. Or, o astfel de cerere excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În acest sens se invocă Decizia nr. 1.285 din 8 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1.494 din 18 noiembrie 2010. ...
Sursa oficială ↗