Decizia CCR nr. 107/2017Punctul 31

31. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate vizând art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, Curtea, prin aceeaşi decizie [paragraful 32], a statuat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra pertinenţei şi relevanţei probelor pe care le poate depune persoana îndreptăţită la restituire, precum şi asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia specială de retrocedare sau de către instanţa de judecată. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii sau instanţei de judecată chemată să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia. Aprecierea calităţii de proprietar a persoanei îndreptăţite la restituire, respectiv a cultului religios [şi nu a asociaţiilor sau fundaţiilor constituite prin lege specială sau de către cultele religioase], în baza probelor administrate, reprezintă o chestiune de fapt, a cărei stabilire intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 este inadmisibilă. ...