Decizia ÎCCJ nr. 46/2025 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 24.02.2025 · dosar 1.089/86/2023
Punctul II
II. Dispozițiile legale supuse interpretării 10. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) („Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000“) + Articolul 25 Personalul silvic care nu deține locuință personală în localitatea în care își desfășoară activitatea beneficiază de locuință de serviciu, de protocol sau de intervenție, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizație lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie. + Articolul 33 (1) Personalul silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc. Contravaloarea lemnului, la nivelul ultimului preț al lemnului fasonat de foc, stabilit de Institutul Național de Statistică, se suportă de angajator și se prevede în bugetul de venituri și cheltuieli. (2) Pentru personalul silvic angajat cu contract individual de muncă, acordarea dreptului prevăzut la alin. (1) se face în baza contractului colectiv de muncă negociat la nivel de unitate sau sector de activitate. (3) Dreptul prevăzut la alin. (1) se poate acorda și din alte sortimente de lemn fasonat destinat valorificării la populație, în condițiile legii, în echivalent valoric lemn fasonat de foc. (4) În situația în care angajatorul nu poate asigura volumul de lemn fasonat prevăzut la alin. (1) , dreptul se acordă în bani personalului silvic, în cuantum reprezentând contravaloarea lemnului de foc. (5) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și persoanele care au avut cel puțin 15 ani calitatea de angajat la una din entitățile prevăzute la art. 2 și s-au pensionat de la una din acestea. Acesta va fi asigurat de către ultimul angajator de la care s-au pensionat. În cazul în care ultimul angajator nu mai există, se află în organizare judiciară sau faliment, dreptul prevăzut la alin. (1) se asigură de către structura silvică de stat care administrează pădurile pe raza domiciliului solicitantului. (6) În cazul decesului titularului, de dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază soțul supraviețuitor sau, după caz, copiii aflați în întreținere. ... 11. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) („Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal“ sau „Codul fiscal“) + Articolul 10 (1) În înțelesul prezentului cod, veniturile impozabile cuprind veniturile în numerar și/sau în natură. (2) În cazul venitului în natură, valoarea acestuia se stabilește pe baza cantității și a prețului de piață pentru bunurile sau serviciile respective. Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor + Articolul 76 (...) (4) Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: (...) s) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe piață, pentru credite și depozite; (...); ... (4^1) Următoarele venituri cumulate lunar nu reprezintă venit impozabil în înțelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii: (...); c) cazarea și contravaloarea chiriei pentru spațiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziția angajaților proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată/lună/persoană, în următoarele condiții: (i) angajatul, soțul/soția acestuia nu dețin o locuință în proprietate personală sau în folosință în localitatea în care își desfășoară activitatea; ... (ii) spațiul de cazare/de locuit se află în unitățile proprii, inclusiv de tip hotelier sau într-un imobil închiriat în acest scop de la o terță persoană, de către angajator; ... (iii) contractul de închiriere dintre angajator și terță persoană este încheiat în condițiile legii; ... (iv) plafonul neimpozabil se acordă unuia dintre soți, în cazul în care ambii soți desfășoară activitate în aceeași localitate, la același angajator sau la angajatori diferiți, pe baza declarației pe propria răspundere a acestuia. ... La determinarea plafonului de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe țară, în vigoare în luna pentru care se acordă avantajele. Verificarea îndeplinirii condițiilor se efectuează pe baza documentelor justificative și constituie responsabilitatea angajatorului; (...) ... ... 12. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data introducerii cererii (22.03.2023) („Legea-cadru nr. 153/2017“) Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi + Articolul 25 (1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...) ... ...
Sursa oficială ↗