Decizia CCR nr. 70/2017Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2017 · dosar 31.620/3/2014
Punctul 12
12. Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 a fost abrogată începând cu data de 1 februarie 2017, prin art. XII din Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017. Având în vedere că textul de lege criticat continuă să îşi producă efectele juridice în cauză, acesta va fi supus controlului de constituţionalitate, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. ...
Sursa oficială ↗