Decizia CCR nr. 84/2017Punctul 28
Punctul 28
28. Astfel, Curtea observă că, în timp ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii, iar autoritatea competentă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice este Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 are ca obiect de reglementare aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. În sensul acestei ordonanţe, prin tarif de utilizare se înţelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., iar prin tarif de trecere se înţelege o anumită sumă care se plăteşte pentru un vehicul în funcţie de distanţa parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România, şi de tipul vehiculului. ...
Sursa oficială ↗