Decizia CCR nr. 83/2017Punctul 13
Punctul 13
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul de sesizare de către instanţa de judecată, îl constituie prevederile art. 7 alin. (1) şi (9) şi cele ale art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Din examinarea considerentelor actului de sesizare, precum şi din examinarea motivării autorului excepţiei, Curtea constată că, în realitate, obiect al excepţiei îl reprezintă art. 7 alin. (1) şi (9) , precum şi cele ale art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:
+
Articolul 7
(1) Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces, al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvenţă va fi realizat şi în formă electronică.“;[…]
(9) Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în Buletinul procedurilor de insolvenţă înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.“;
+
Articolul 8
(2) Apelul va fi judecat de complete specializate, de urgenţă. Citarea părţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În vederea soluţionării apelului, se trimit la curtea de apel, în copie certificată, de grefierul-şef al tribunalului, numai actele care interesează soluţionarea căii de atac, selectate de judecătorul-sindic. În cazul în care instanţa de apel consideră necesare şi alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părţilor interesate să le depună în copie certificată.
(3) Prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de apel.“ ...
Sursa oficială ↗