Decizia CCR nr. 83/2017Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2017 · dosar 40.598/3/2012
Punctul 24
24. De altfel, prin Decizia nr. 283 din 21 mai 2014, la paragrafele nr. 57 şi 58, precitată, referitor la chestiunea plăţii unei taxe pentru a avea acces la Buletinul procedurilor de insolvenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut, făcând trimitere la jurisprudenţa sa în materie (exemplu fiind Decizia nr. 367 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2009, sau Decizia nr. 1.436 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 16 decembrie 2009), că accesul la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anumite condiţionări în vederea unei bune administrări a justiţiei, condiţionări ce pot îmbrăca şi forma unor obligaţii de ordin financiar. În mod evident, aceste condiţionări trebuie să îşi găsească o justificare rezonabilă şi proporţională cu obiectivul propus şi să nu ducă la imposibilitatea de exercitare efectivă a drepturilor fundamentale mai sus menţionate. Curtea a constatat că citarea şi comunicarea actelor prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă îşi găsesc justificarea în însuşi specificul acestei proceduri şi au drept scop asigurarea desfăşurării cu celeritate a acesteia. Obligaţiile corelative ce decurg pentru părţi în acest caz nu pot fi privite ca aducând o restrângere a dreptului de proprietate ori a dreptului la apărare, atât timp cât părţile au posibilitatea, pe de o parte, să participe la termenele fixate de judecătorul-sindic şi să consulte dosarul în vederea cunoaşterii tuturor actelor de procedură depuse la acesta, iar, pe de altă parte, au posibilitatea de a solicita în cadrul cheltuielilor de judecată toate sumele avansate în vederea realizării drepturilor lor pe calea acestei proceduri, invocând în acest sens dispoziţiile Codului de procedură civilă privind cheltuielile de judecată. ...
Sursa oficială ↗