Decizia CCR nr. 90/2017Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2017 · dosar 40.453/3/2015
Punctul 9
9. Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dimpotrivă, fiind prevăzută obligația organului judiciar de a informa pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale, se dă expresie tocmai dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, suspectului fiindu-i garantată informarea sa ori de câte ori organul judiciar a extins urmărirea penală cu privire la fapte noi. Se mai arată că situația schimbării încadrării juridice este diferită de cea în care urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte noi. Astfel, schimbarea încadrării juridice se poate fundamenta, fie pe o nouă analiză și apreciere a aceluiași material probator deja cunoscut, caz în care nu este necesară o nouă audiere a suspecților/inculpaților, fie pe descoperirea de noi aspecte faptice (circumstanțe/împrejurări), caz în care devine necesară audierea acestora, pentru identitate de rațiune cu situația extinderii urmăririi penale. În concret, în cauză, la data de 7 august 2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin raportare la aceeași situație de fapt deja cunoscută și cu privire la aceleași persoane. De aceea, „calificarea în drept“ nu atrage o redimensionare a acuzației care să necesite o nouă audiere, atâta vreme cât elementele de fapt avute în vedere sunt aceleași. ...
Sursa oficială ↗