Decizia CCR nr. 89/2017Punctul 25
Punctul 25
25. Dispoziţiile din Legea fundamentală invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt următoarele: art. 1 alin. (3) care enumeră caracteristicile statului român, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (2) care instituie principiul bicameralismului, art. 75 referitor la sesizarea Camerelor Parlamentului, art. 76 alin. (1) privitor la majoritatea cu care se adoptă legile organice, art. 117 alin. (3) potrivit căruia autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică şi art. 136 alin. (4) conform căruia bunurile proprietate publică sunt inalienabile, iar, în condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice, pot fi concesionate ori închiriate şi pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. ...
Sursa oficială ↗