Sari la conținut

Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 58

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.02.2017
Dosarul
430E/2017.2

54. În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională "soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice". În acest sens, autorităţi publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti. În aceste condiţii, Curtea constată că atât Guvernul României, cât şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sunt autorităţi publice susceptibile a avea calitatea de părţi într-un conflict juridic de natură constituţională. Astfel, conform art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Naţională Anticorupţie este "structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Art. 1 alin. (3^1) din acelaşi act normativ prevede că "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii.[...]" Aşadar, acest parchet specializat este parte componentă a Ministerului Public şi, implicit, parte a autorităţii judecătoreşti.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie