Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 187

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2017 · dosar 430E/2017.2
Paragraful 187
Noua configuraţie a instituţiei urmăririi penale este, de altfel, subliniată chiar de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, prin care s-a reţinut (cu referire la redactarea dată art. 305 din Codul de procedură penală înainte de modificarea acestuia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016) că "prin noile reglementări procesual penale, legiuitorul a renunţat la faza actelor premergătoare, instituind, ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare. Referitor la noua reglementare, în expunerea de motive a Legii privind Codul de procedură penală s-a arătat că «simplificarea etapei de urmărire penală s-a realizat, pe de o parte, prin reglementarea unei proceduri rapide de verificare a sesizării adresate organelor de urmărire penală, ce permite ca, atunci când din cuprinsul acesteia rezultă faptul că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi nu există vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale, organul de urmărire penală să dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, prin declanşarea fazei de investigare a faptei fiind conturat cadrul procesului penal»". (Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, paragraful 22).
Sursa oficială ↗