Decizia CCR nr. 44/2017Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.01.2017 · dosar 16.900/225/2014
Punctul 13
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 7 şi ale art. 11 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată că instanţa de judecată are în vedere doar dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) din lege, astfel că asupra acestora urmează a se exercita controlul de constituţionalitate. De asemenea, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, termenul prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost prorogat prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 decembrie 2016, astfel că textele de lege criticate au în prezent următoarea redactare: – Art. 7 alin. (1) : „(1) Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.“; ... – Art. 11 alin. (1) : „(1) Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2018.“ ... ...
Sursa oficială ↗