Decizia CCR nr. 32/2017Punctul 24

24. Aşa fiind, existenţa pericolului pentru ordinea publică se stabileşte nu numai în funcţie de natura şi gravitatea faptei, relevată de limitele de pedeapsă ori de modul şi circumstanţele de comitere, sau numai de determinarea unei stări de neîncredere a opiniei publice în exercitarea atribuţiilor organelor judiciare pentru protecţia cetăţenilor împotriva unor astfel de fapte reprobabile, dar şi de alte elemente care trebuie îndeplinite cumulativ, referitoare la persoana arestată, şi anume anturajul, mediul din care aceasta provine, existenţa antecedentelor penale ori a altor împrejurări privitoare la ea. Faptul că, în anumite situaţii, temeiul unic şi decisiv al privării de libertate îl poate constitui doar trezirea unor sentimente de indignare în rândul opiniei publice nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare concretă a legii, ce ţine de resortul exclusiv al instanţelor de judecată de drept comun. În plus, în chiar Hotărârea din 5 iulie 2007, pronunţată în Cauza Hendriks împotriva Olandei, paragrafele 44, 45 şi 63, Curtea europeană a statuat că scopul principal al dispoziţiilor art. 5 este de a preveni privaţiuni arbitrare sau nejustificate de libertate, motiv pentru care argumentele pro şi contra eliberării nu trebuie să fie „generale şi abstracte“. De aceea, persistenţa suspiciunii rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea continuării detenţiei, dar, cu trecerea timpului, acest lucru nu mai este suficient, motiv pentru care instanţa europeană a statuat că este necesar a se stabili dacă celelalte motive judiciare, rezultat al unei „diligenţe speciale“ în vederea revizuirii detenţiei, sunt relevante şi suficiente pentru continuarea detenţiei. Altfel spus, o perioadă de detenţie rezonabilă nu poate fi evaluată în mod abstract, ci, în funcţie de fiecare caz în parte, vor fi avute în vedere caracteristicile sale speciale. În aceeaşi cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai statuat că „un motiv serios de siguranţă publică care necesită privarea imediată de libertate“ poate fi admis ca factor legitim de luare în considerare, pentru a se decide dacă este necesară şi justificată plasarea sau menţinerea unui suspect în arest preventiv. Prin urmare, în lumina art. 5 din Convenţie, aceste motive pot fi „relevante“ şi „suficiente“ pentru luarea sau pentru prelungirea unui arest preventiv. ...