Decizia CCR nr. 32/2017Paragraful 18

În mod evident, privarea de libertate este măsura şi limita libertăţii individuale, reglementarea sa fiind inerentă exercitării prerogativelor statului în materie legislativă, în sensul că un stat de drept trebuie să dispună de un mecanism normativ apt care să definească, astfel cum am arătat, atât aspectul pozitiv, cât şi cel negativ al dreptului. Astfel, art. 53 din Constituţie vizează numai ipoteza în care legiuitorul trebuie să răspundă prompt şi energic din punct de vedere normativ la o situaţie care prin natura sa impune o îndepărtare de la exerciţiul firesc al dreptului. Caracterul temporar al restrângerii nu este dat de faptul că legiuitorul stabileşte un element temporal ce se subsumează conţinutului dreptului (stabilirea unui termen de prescripţie, a unui termen de decădere, a duratei măsurii preventive), ci are în vedere faptul că restrângerea dreptului/libertăţii fundamentale subzistă din punct de vedere normativ atât timp cât situaţia de fapt/drept care a generat-o se menţine. Aşadar, restrângerea exerciţiului unui drept/unei libertăţi fundamentale apare ca o reacţie la o situaţie de fapt/drept care, în sine, impune o măsură normativă cu caracter excepţional pe toată durata sa.