Decizia CCR nr. 25/2017Punctul 4
Punctul 4
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că textele contestate reglementează condiţiile de aplicare a măsurii obligării provizorii la tratament medical, conţinutul acestei măsuri şi, respectiv, procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii, sens în care impun anumite obligaţii pentru organele îndreptăţite să propună şi să dispună o astfel de măsură şi, respectiv, drepturi şi garanţii pentru suspectul sau inculpatul faţă de care se procedează la luarea măsurii obligării provizorii la tratament medical. Obligarea provizorie la tratament este o măsură de siguranţă cu caracter medical, care nu poate fi luată decât pe parcursul procesului penal, suspectul sau inculpatul beneficiind de o serie de garanţii, cum ar fi efectuarea unei expertize, obligativitatea de a fi asistat de către un avocat ales sau din oficiu, posibilitatea să fie asistat de un medic curant sau de un medic specialist. Aşadar, textele criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil sau prezumţia de nevinovăţie, motiv pentru care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗