Decizia CCR nr. 27/2017Punctul 18
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 19.01.2017
- Dosarul
- 173/59/2016
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală, Curtea constată că din analiza criticilor formulate, autorul excepţiei s-a limitat la o simplă invocare a unor temeiuri constituţionale fără a arăta în mod concret în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impun cerinţa motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituţionale pretins încălcate, cât şi expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În aceste condiţii, Curtea nu poate exercita controlul de constituţionalitate, deoarece nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte motivarea acesteia, fapt pentru care urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.