Decizia CCR nr. 11/2017Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.01.2017 · dosar 949/222/2016
Punctul 17
17. În jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, Curtea a statuat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (5) condiţionează intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de îndeplinirea cumulativă a două cerinţe: depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile constituţionale sunt transpuse la nivel legal de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară“. Depunerea ordonanţei de urgenţă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată drept condiţie necesară intrării în vigoare a actului normativ nu reprezintă altceva decât o obligaţie ce incumbă emitentului, respectiv Guvernului, în calitate de legiuitor delegat. ...
Sursa oficială ↗