Decizia CCR nr. 9/2017Punctul 14

14. Astfel, Curtea a reţinut că art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 preia, în esenţă, reglementarea cuprinsă iniţial în art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în ceea ce priveşte modul de taxare al cererilor în materia partajului judiciar. În această materie, Curtea s-a mai pronunţat, în repetate rânduri, exemplu fiind Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 27 septembrie 2011, sau Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, şi a reţinut că „accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti […]. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.“ ...