Decizia CCR nr. 7/2017Punctul 14
Punctul 14
14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanţând interpretarea sintagmei „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, „legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului «tempus regit actum»“. De asemenea, şi Codul de procedură civilă de la 1865 a fost abrogat, astfel încât, aceleaşi argumente mai sus menţionate sunt aplicabile şi în cazul prevederilor art. 322 prima frază din Codul de procedură civilă de la 1865 şi a celor ale art. 322 pct. 10 din acelaşi cod. În acest context, Curtea constată că este competentă şi urmează a se pronunţa asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, ele continuând să îşi producă efectele în cauza concretă dedusă judecăţii. ...
Sursa oficială ↗