Decizia CCR nr. 1/2017Paragraful 13
Paragraful 13
În consecinţă, invocarea de către autori a nerespectării prevederilor art. 65 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu poate fi reţinută, întrucât procedura legislativă aprobată nu a exclus sau îngrădit posibilitatea depunerii de amendamente, la comisia sesizată în fond fiind înregistrate, de altfel, texte normative cu un astfel de caracter. Rezultă că derularea procedurii legislative cu privire la legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost realizată cu respectarea tuturor prevederilor regulamentare incidente. Totuşi, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se apreciază că aceasta nu este competentă să verifice modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.
Sursa oficială ↗