Decizia CCR nr. 1/2017Paragraful 88

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.01.2017 · dosar 51A/2017.3
Paragraful 88
46. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. II. poziţia 1 din lege, potrivit căreia acestea nu fac distincţia între autorităţile publice centrale care formează administraţia publică de specialitate şi autorităţile administrative autonome, Curtea constată că, într-adevăr, anumite componente ale administraţiei publice de specialitate trebuie reglementate prin lege organică [organizarea şi funcţionarea Guvernului - art. 73 alin. (3) lit. e) , atribuţiile prefectului - art. 123 alin. (3) sau înfiinţarea de autorităţi administrative autonome - art. 117 alin. (3) ]. În acest cadru, revine Guvernului obligaţia ca prin ordonanţele pe care le adoptă să nu intervină în aceste domenii care sunt prin excelenţă de domeniul legii organice. În schimb, pentru celelalte domenii, Guvernul poate emite ordonanţe. Aşadar, Guvernul este obligat ca, în exercitarea prerogativelor conferite prin legea de abilitare, să respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, orice prevedere dintr-o ordonanţă care ar încălca această limită fiind neconstituţională. Chiar dacă o asemenea circumstanţiere nu rezultă în mod expres din legea de abilitare, ea este implicită şi indiscutabilă faţă de prevederile constituţionale [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992].
Sursa oficială ↗