Sari la conținut

Decizia CCR nr. 795/2016Paragraful 45

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2016
Dosarul
2.816A/2016.3

41. În continuare, Curtea observă că, în cursul procedurii de adoptare la Camera Deputaţilor, Guvernul a transmis "punctul său de vedere" prin care a arătat, motivat, că nu susţine eliminarea a mare parte dintre taxele/tarifele vizate de legea examinată. Totodată, în şedinţa de dezbateri din Camera Deputaţilor, reprezentantul Guvernului a afirmat că susţine adoptarea proiectului de lege numai sub rezerva însuşirii observaţiilor şi propunerilor cuprinse la pct. II din Punctul de vedere, fără ca acestea să se regăsească, însă, în forma adoptată a legii. Într-o atare situaţie, Curtea constată că nu se mai poate susţine nerespectarea unui anumit termen rezonabil pentru formularea informării, din moment ce Guvernul s-a conformat, în cele din urmă, cerinţei impuse de art. 111 alin. (1) , aceasta fiind transmisă anterior adoptării legii. Astfel, deşi solicitarea informării a avut loc la data de 10 octombrie 2016 şi prima Cameră a adoptat legea fără să fi primit punctul de vedere al Guvernului, Curtea reţine că acesta a fost, totuşi, transmis, la data de 24 octombrie 2016, cu o zi înaintea adoptării în Camera Deputaţilor - camera decizională. Faptul că proiectul de lege a fost dezbătut şi adoptat în prima Cameră sesizată - Senatul - fără a exista, la acel moment, informaţiile solicitate Guvernului în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, nu poate impieta asupra întregii proceduri de adoptare a legii, deoarece, în acest caz, această cerinţă a fost complinită până la momentul dezbaterii şi adoptării, prin vot final, a legii în Camera decizională - Camera Deputaţilor. Chiar dacă a fost formulat într-un timp apreciat de autorul sesizării ca fiind foarte scurt, Curtea observă că punctul de vedere este argumentat în detaliu (cuprinde 19 pagini), având anexate şi documente relevante provenite de la Societatea Română de Televiziune şi de la Societatea Română de Radiodifuziune, toate acestea fiind luate în considerare la momentul dezbaterii şi votului final asupra legii.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie