Decizia CCR nr. 771/2016Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2016 · dosar 1.707/187/2015
Punctul 9
9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, cum este cazul în speţă, tratamentul nu poate fi decât diferit. Prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni cu privire la recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificată aplicarea unui regim juridic diferit persoanelor condamnate în sarcina cărora s-a descoperit săvârşirea unei infracţiuni înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau până la rămânerea definitivă a acesteia - infracţiune pentru care li s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare - faţă de persoanele care sunt condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. În consecinţă, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii, pentru că nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 195 din 13 martie 2007 şi nr. 388 din 24 martie 2011. ...
Sursa oficială ↗