Decizia CCR nr. 777/2016Punctul 10

10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală cu referire la art. 110 alin. (5) teza a doua şi art. 123 alin. (2) din acelaşi cod sunt constituţionale. Astfel, arată că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală reglementează cu privire la imposibilitatea condiţionată a readministrării în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în faza urmăririi penale şi care nu au fost contestate de către părţi sau de către persoana vătămată. Legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la soluţia legislativă aleasă, şi anume absenţa unei manifestări univoce de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta una sau mai multe dintre probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanţa de judecată nu readministrează probele necontestate şi va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege, fiind lăsate la libera apreciere a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Utilizarea unei probe, aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală, nu poate fi luată în considerare dacă inculpatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susţine că, prin dispoziţiile de lege criticate, este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme inculpatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat legalitatea acestor probe. Consideră că soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în prezenţa inculpatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii de excepţie de la regulă, cu respectarea însă a dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei. În plus, arată că, întrucât legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conţinute, serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuţie încălcarea dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părţile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării probelor în faţa unui judecător anterior cercetării judecătoreşti, respectivele probe nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalităţii administrării probelor, aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 din acelaşi cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea probelor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în faţa judecătorului de fond pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeinicie, aspecte referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă. În plus, arată că dispoziţiile de lege criticate dispun cu privire la faptul că nu se readministrează probele necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea, căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile, să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată, imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând readministrarea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. În acest sens, art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. Totodată, menţionează că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este lăsată la aprecierea instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 342 din 7 mai 2015, nr. 464 din 16 iunie 2015 şi nr. 486 din 23 iunie 2015. ...