Decizia CCR nr. 777/2016Punctul 22

22. De asemenea, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.158 din 1 martie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2) , art. 346 alin. (1) şi (4) şi ale art. 374 din Codul de procedură penală, reţinând că obiectivul procedurii camerei preliminare este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (paragraful 14). Aşa fiind, legiuitorul a limitat la o fază distinctă a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale (paragraful 15). Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Or, potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, „Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză“. Prin urmare, apare ca ilogică posibilitatea ca acelaşi judecător să se pronunţe încă o dată asupra aspectelor pe care tot el le-a dezlegat deja. O astfel de posibilitate neagă esenţa dreptului la un proces echitabil, care presupune ca orice cauză să fie soluţionată într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât partea nemulţumită de soluţia dată în procedura de cameră preliminară a avut la îndemână calea de atac a contestaţiei, consacrată de art. 347 din Codul de procedură penală (paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 374 alin. (7) -(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Aşadar, o probă contestată va fi readministrată, iar în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din acelaşi cod, care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă (paragraful 18). ...