Decizia CCR nr. 783/2016Punctul 21

21. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţia României, Curtea constată că aceasta este incorectă. Astfel, Carta, potrivit art. 6 alin. 1 din Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 84 din 30 martie 2010, are aceeaşi valoare juridică cu cea a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, care, în înţelesul art. 148 din Constituţia României, reprezintă tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Aşadar, în sistemul constituţional românesc, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu intră sub incidenţa art. 20 din Constituţie, care se referă la tratatele internaţionale privind drepturile omului, astfel încât autorul excepţiei ar fi trebuit să invoce normele cuprinse în Cartă prin raportare la art. 148 din Legea fundamentală (Decizia nr. 206 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012). Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că acestea, în principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012). În speţă, se constată că prevederile art. 21 din Cartă se referă la interzicerea discriminării de orice fel, bazată, printre altele, pe motive precum religia sau convingerile, respectiv opiniile politice sau de orice altă natură. Considerentele reţinute mai sus abordează aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la dispoziţiile art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dispoziţii care nu obligă statele membre să plaseze comportamentele discriminatorii pe temei de opinie sau convingeri în sfera ilicitului penal, existând o anumită marjă de apreciere cu privire la mijloacele juridice utilizate. ...