Decizia CCR nr. 774/2016Paragraful 17
Paragraful 17
14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale menţionate, ci vin să întregească cadrul legal în care sunt îndeplinite atribuţiile specifice demnităţii publice şi dau expresie principiilor amintite în art. 71 din Legea nr. 161/2003, respectiv imparţialitatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public. Prin urmare, consideră că incompatibilitatea reglementată de art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu are ca efect îngrădirea accesului persoanei la o activitate în alte domenii, întrucât activitatea consilierilor locali trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat pentru funcţionarea acestora. În final, apreciază că opţiunea aparţine exclusiv consilierului local care poate opta pentru exercitarea funcţiei de autoritate publică cu respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor sau al conflictului de interese ori pentru deţinerea unor funcţii sau calităţi în cadrul societăţilor cu capital privat.
Sursa oficială ↗