Decizia CCR nr. 766/2016Paragraful 11

9. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de Guvern se susţine că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece legea criticată nu respectă cerinţele constituţionale referitoare la precizia, claritatea şi previzibilitatea normelor legale şi încalcă principiile securităţii juridice şi încrederii legitime. De asemenea, Guvernul susţine că nu sunt respectate prevederile art. 1 alin. (4) , art. 111 alin. (1) , art. 138 alin. (5) , precum şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, în cadrul raporturilor constituţionale dintre Guvern şi Parlament, problemele referitoare la fundamentarea şi susţinerea unor reglementări în diferite domenii de activitate cu implicaţii financiare profunde au o semnificaţie aparte. Tocmai de aceea, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţie, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie. Nerespectarea acestei obligaţii, dacă are ca efect încălcarea interdicţiei prevăzute la art. 138 alin. (5) din Constituţie, referitoare la aprobarea unor cheltuieli bugetare fără stabilirea sursei de finanţare, are drept consecinţă neconstituţionalitatea măsurii astfel adoptate care, sub aspect strict economic şi financiar, tocmai fiindcă nu poate fi executată, apare ca fiind nerealistă, nesinceră. De asemenea, Guvernul arată că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, trebuie să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. În susţinerea celor arătate invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.358 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010. Totodată, Guvernul susţine că a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, nefiind respectate raporturile de loialitate constituţională între puterile statului, premisă a bunei funcţionări a autorităţilor publice ale statului. În acest sens invocă Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, prin care Curtea Constituţională a reiterat importanţa principiului loialităţii constituţionale între autorităţile statului. În legătură cu aceeaşi problemă, referitoare la necesitatea determinării impactului bugetar şi la necesitatea prevederii surselor de acoperire a micşorării veniturilor, autorul sesizării arată că au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) , precum şi art. 2 coroborat cu art. 17 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Guvernul arată că măsurile adoptate prin legea care constituie obiectul sesizării generează influenţe financiare suplimentare asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat de aproximativ 4,85 miliarde lei pentru anul 2017 (cca. 0,6 din PIB), respectiv 2,9 miliarde lei asupra deficitului bugetar stabilit pentru anul 2017 (cca. 0,4% din PIB). Aceste limite depăşesc plafoanele aprobate prin Legea nr. 338/2015 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. De asemenea, aminteşte că, potrivit art. 26 alin. (4) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, limitele pentru soldul total şi cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat sunt obligatorii pentru următorii 2 ani bugetari. Guvernul consideră că există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestor măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat, ceea ce creează premisele unui dezechilibru bugetar, cu consecinţele nerespectării nivelului deficitului bugetar prevăzut în Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană şi care atrage declanşarea procedurii de deficit excesiv. Arată că "potrivit Pactului de Stabilitate şi Creştere încheiat între statele membre ale Uniunii Europene, procedura privind deficitul excesiv reprezintă principalul instrument de constrângere a statelor membre de a respecta criteriile de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht privind evitarea deficitelor excesive. În cazul în care un stat are un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB sau o datorie publică mai mare de 60%, Comisia Europeană poate recomanda Consiliului să ia o serie de măsuri împotriva statului ce încalcă termenii pactului". Începând cu 1 decembrie 2009, dispoziţiile art. 104 din Tratatul de la Maastricht au fost preluate în art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care reglementează competenţa Comisiei de a supraveghea evoluţia situaţiei bugetare şi a nivelului datoriei publice în statele membre. Mai arată că "art. 1 din Protocolul nr. 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive stabileşte că valorile de referinţă menţionate la art. 126 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt următoarele: 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau realizat şi produsul intern la preţurile pieţei; 60% pentru raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut la preţurile pieţei". Prin urmare, Guvernul consideră că sunt create premisele încălcării prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) , care obligă România la respectarea cu prioritate a acordurilor şi tratatelor internaţionale la care este parte. Având în vedere influenţele financiare generate de aplicarea normelor adoptate, Guvernul consideră că se creează premisele unui dezechilibru bugetar, cu consecinţa neîncadrării în Obiectivul bugetar pe termen mediu în anii 2017, 2018 şi 2019 şi a nerespectării obligaţiilor ce revin României, derivate din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare.