Decizia CCR nr. 766/2016Paragraful 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2016 · dosar 2.719A/2016
Paragraful 15
13. În sprijinul criticilor formulate, Guvernul invocă Opinia Consiliului fiscal cu privire la amendamentele introduse prin Raportul adoptat de Parlament asupra Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Prin acest document, Consiliul fiscal a arătat că sesizarea sa în vederea emiterii unei opinii asupra impactului financiar al amendamentelor introduse şi a conformităţii cu regulile fiscale a intervenit ulterior adoptării de către Parlament a acestor amendamente. De asemenea, a susţinut că introducerea unor amendamente care prevăd majorări salariale peste cele deja prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 nu este conformă cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care interzice promovarea unor acte normative care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar, cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului. Totodată, Consiliul fiscal a validat calculele de impact primite de la Ministerul Finanţelor Publice, conform cărora amendamentele aprobate ar atrage o majorare a cheltuielilor de personal în anul 2017 cu 4,85 miliarde lei şi, caeteris paribus, un efect de runda întâi la nivelul deficitului bugetar de 2,9 miliarde de lei, ulterior considerării veniturilor suplimentare pe care majorările salariale le-ar determina automat la nivelul contribuţiilor sociale datorate de angajator şi angajaţi, precum şi la nivelul încasărilor din impozitul pe venit. Arată că efecte de runda a doua asupra veniturilor bugetare ar apărea doar în lipsa unor măsuri compensatorii şi, deci, doar în măsura în care deficitul din 2017 ar fi lăsat să se majoreze cu cuantumul efectului de runda întâi identificat (cu 2,9 miliarde de lei ori 0,35% din PIB). Consiliul fiscal consideră că, din perspectiva plafonului cheltuielilor de personal în vigoare aferent anului 2017, definit de Legea nr. 338/2015 la un nivel de 7,4% din PIB, ar fi imposibilă încadrarea în interiorul acestuia, având în vedere parametrii actuali cu privire la numărul de angajaţi din sectorul public şi majorările salariale propuse, după luarea în considerare a creşterii suplimentare a produsului intern brut prilejuite de acestea din urmă în eventualitatea necompensării. Estimează că nivelul cheltuielilor de personal în urma implementării amendamentelor ar reprezenta echivalentul a cel puţin 7,8% din PIB în anul 2017. Consiliul fiscal apreciază că amendamentele adoptate ar majora deficitul bugetar, în lipsa unor măsuri compensatorii de natura veniturilor ori cheltuielilor, cu cel puţin 0,25% din produsul intern brut în anul 2017. În sfârşit, Consiliul fiscal arată că Programul de Convergenţă 2016-2019 şi ultima Strategie fiscal-bugetară estimau deficite de 2,9% din PIB pentru 2017, situate aşadar în imediata vecinătate a pragului unde ar putea interveni declanşarea procedurii de deficit excesiv, în condiţiile în care pentru anul viitor sunt prevăzute, prin Codul fiscal adoptat în 2015, reduceri suplimentare de impozite indirecte. Cea mai recentă proiecţie a Comisiei Europene indică o majorare a deficitului SEC 2010 de la 2,8% în 2016 la 3,2% în 2017, fără să includă impactul amendamentelor generatoare de majorări salariale ori al altor reduceri de taxe adoptate recent de Parlament (şi aflate la promulgare). Aşadar, există deja un risc substanţial ca nivelul de referinţă de 3% din PIB pentru deficitul bugetar să fie depăşit. Amendamentele propuse, în lipsa unor măsuri compensatorii, cresc considerabil acest risc, antrenând o vulnerabilizare suplimentară a unei poziţii fiscale deja neconforme cu principiul responsabilităţii fiscale mai sus amintit, într-un context internaţional mai complicat şi mai volatil decât anul trecut.
Sursa oficială ↗