Decizia CCR nr. 766/2016Paragraful 63
Paragraful 63
47. În ceea ce priveşte calculul termenului de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, Curtea constată că stabilirea cu precizie a unei date de la care acest termen începe să curgă este dificilă. Astfel, potrivit art. 110 alin. (1) din Constituţie, "Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale". Data validării alegerilor parlamentare generale trebuie interpretată ca fiind aceea la care sunt validate mandatele deputaţilor şi senatorilor, după ce au avut loc alegerile parlamentare. Or, având în vedere că, potrivit art. 63 alin. (2) din Constituţie, "Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului", iar stabilirea certă a datei alegerilor prin hotărâre de Guvern se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării [potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015], nu se poate anticipa cu exactitate începutul termenului de 180 de zile. Curtea reţine că, deşi scopul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2010 este strâns legat de necesitatea ca instituirea unor cheltuieli bugetare cu un efect deosebit să fie asumată de către Guvernul care va avea responsabilitatea aducerii la îndeplinire a acestor angajamente, astfel că momentul expirării mandatului Guvernului dă sens reglementării, stabilirea unui termen al cărui calcul să poată fi efectuat cu precizie este necesară pentru a conferi dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2010 mai multă claritate şi previzibilitate.
Sursa oficială ↗