Decizia CCR nr. 757/2016Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.12.2016 · dosar 17.935
Punctul 10
10. Totodată, arată că prevederile constituţionale ale art. 16 statuează că funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Dreptul de a accede la aceste funcţii nu este un drept absolut şi care nu poate fi supus niciunor condiţii, iar impunerea unor garanţii de echitate şi imparţialitate este necesară în condiţiile existenţei unui stat de drept. De altfel, dispoziţia constituţională nu se referă la imposibilitatea de ocupare a anumitor funcţii publice, ci are în vedere sancţionarea efectuării anumitor acte de către titularii acestor funcţii în condiţiile existenţei unui conflict de interese. ...
Sursa oficială ↗