Sari la conținut

Decizia CCR nr. 756/2016Punctul 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.12.2016
Dosarul
184/64/2016

23. În ceea ce priveşte eventualele abuzuri, Curtea a reţinut că legislaţia procesual penală anterioară prevedea suficiente garanţii în vederea înlăturării acestora, dispoziţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 aplicându-se numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei tehnice (art. 91^6 alin. 1), părţile având posibilitatea contestării lor potrivit prevederilor art. 64, 67 şi 68 din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte noua reglementare, Curtea observă că şi în acest caz dispoziţiile criticate se aplică numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni, în vederea aflării adevărului, înregistrările putând fi supuse expertizei tehnice, potrivit dispoziţiilor art. 172-art. 181^1 din Codul de procedură penală. De asemenea, în procedura camerei preliminare, inculpatul poate formula cereri şi ridica excepţii referitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, inclusiv în ceea ce priveşte înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie