Decizia CCR nr. 751/2016Punctul 48

48. Astfel, Curtea constată că dreptul la ocrotirea sănătăţii, consacrat în art. 34 din Constituţie, poate fi privit ca o extensie a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi corporală. În măsura în care dispoziţiile constituţionale ale art. 22 alin. (1) garantează dreptul la viaţă - orice atingere adusă acestui drept aflându-se sub interdicţie absolută -, dar şi dreptul la integritate fizică şi corporală, obligaţia statului, prevăzută de art. 34 alin. (2) din Constituţie de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, apare ca o modalitate prin care statul contribuie în mod activ la protecţia acestor drepturi fundamentale, primordiale ale fiinţei umane. Curtea apreciază că, în societatea contemporană, simpla obligaţie negativă de care sunt ţinute autorităţile de a nu lua măsuri de natură să aducă atingere dreptului la viaţă ori integritate fizică ori psihică şi prevenirea vătămării persoanelor prin incriminarea şi sancţionarea penală nu mai pot fi privite ca suficiente, implicarea statului în asigurarea cadrului şi a mijloacelor necesare îngrijirii sănătăţii reprezentând un imperativ la fel de important în garantarea acestor drepturi. Deşi măsurile concrete care asigură ocrotirea sănătăţii rămân o opţiune a statului, în funcţie de o multitudine de factori, aşa cum sunt resursele financiare ori nevoile speciale de ocrotire a sănătăţii pe care le are societatea la un anumit moment, obiectivul urmărit trebuie însă să fie mereu acelaşi şi priveşte, în mod primordial, protecţia omului, ca entitate biologică. ...