Decizia CCR nr. 763/2016Paragraful 7
Paragraful 7
4. Prin Încheierea din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 210/64/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală fost ridicată atât de Ileana Dancaşiu şi Maria Trifan, în raport cu dispoziţiile art. 131 din Constituţie, cât şi din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară, în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) , art. 21 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. Excepţiile au fost invocate cu ocazia soluţionării plângerii formulate - în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală (plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată) - de petentele - autoare ale excepţiei de neconstituţionalitate - Ileana Dancaşiu şi Maria Trifan împotriva Ordonanţei de clasare din data de 9 februarie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, dată în Dosarul nr. 612/P/2015, menţinută prin Ordonanţa nr. 37II/2/2016 din data de 8 martie 2016 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, dosar având ca obiect plângerea penală formulată în data de 3 noiembrie 2015 de persoanele vătămate - autoare ale excepţiei - sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "abuz în serviciu" prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal, fapta constând în modalitatea, apreciată drept defectuoasă, în care magistratul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia emiterii Adresei nr. 8.892/III/1/2015 din data de 29 septembrie 2015, prin care s-a solicitat Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, în cadrul judecării Dosarului nr. 26.539/197/2014*, în care persoanele vătămate aveau calitatea de intimaţi, renunţarea la cererea de desfiinţare a unor înscrisuri falsificate, prejudiciindu-se astfel interesele legale ale acestora.
Sursa oficială ↗