Decizia CCR nr. 758/2016Paragraful 5
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.12.2016
- Dosarul
- 7.323/327/2015
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, limitarea mijloacelor de probă în procedura reglementată de art. 341 din Codul de procedură penală fiind justificată de natura juridică a plângerii formulate în temeiul acestor norme procesual penale, întrucât aceasta nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Aşadar, în vederea soluţionării plângerii, instanţa va verifica, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Totodată, reţine că soluţia de clasare se poate dispune în cele două cazuri reglementate expres de art. 315 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar, în situaţia în care plângerea sau denunţul nu îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, acestea se restituie, pe cale administrativă, petiţionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.