Sari la conținut

Decizia CCR nr. 744/2016Paragraful 36

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.12.2016
Dosarul
209/84/2016

32. Cât priveşte jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragrafele 20-23, a analizat, din punct de vedere constituţional, natura măsurilor preventive, şi a constatat că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie. Cu privire la măsura controlului judiciar, a reţinut că aceasta reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii, şi libertatea economică. Curtea a reţinut însă că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie