Decizia CCR nr. 723/2016Punctul 13

13. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, deşi instanţa judecătorească a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (3) din Codul de procedură penală, din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei reiese că, în realitate, acesta critică neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate au fost modificate prin art. II pct. 98 şi pct. 100 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată prin încheierea din data de 14 decembrie 2015, anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului anterior menţionată, astfel că aplicabile speţei sunt dispoziţiile de lege în reglementarea de dinainte de modificări, cu următorul conţinut: – Art. 374 alin. (4) : „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducândui la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) .“; ... – Art. 396 alin. (10) : „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2) , când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2) , iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.“ ... ...