Decizia CCR nr. 720/2016Paragraful 23

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului", Curtea observă că, prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, reţinând, în paragrafele 17-20, că, potrivit art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin probă se înţelege orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. În aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că informaţiile furnizate de probe, prin conţinutul lor, nu pot fi folosite în procesul penal decât prin modalităţi expres prevăzute în Codul de procedură penală. Conform art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace de probă: a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaraţiile persoanei vătămate; c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; d) declaraţiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; şi f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Curtea a reţinut, totodată, că, în continuarea articolelor mai sus analizate, Codul de procedură penală prevede la art. 97 alin. (3) că procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă. Prin urmare, Curtea a constatat că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu. Cu toate că, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, Curtea a subliniat diferenţa dintre mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică, reţinând, printre altele, cu titlu de exemplu, că declaraţiile suspectului sau ale inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor şi declaraţiile experţilor sunt mijloace de probă obţinute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferinţa.