Decizia CCR nr. 704/2016Paragraful 8
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 29.11.2016
- Dosarul
- 1.994/116/2015
5. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public susţine că în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii poate fi dispusă arestarea preventivă dacă sunt îndeplinite aceleaşi temeiuri şi aceleaşi condiţii necesare pentru o arestare preventivă dispusă în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În niciun caz acest text nu poate fi interpretat ca reglementând un caz de arestare obligatorie, pentru că textul arată că arestarea poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de lege. Simpla lipsă a unei norme de trimitere la soluţia legislativă de respingere a propunerii de arestare preventivă nu poate infirma aceste concluzii având în vedere că, în mod evident, textul lasă la aprecierea judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată admiterea sau nu a propunerii de arestare preventivă. Prin urmare, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, este neîntemeiată.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.