Decizia CCR nr. 694/2016Paragraful 39

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.11.2016 · dosar 5.580/202/2015
Paragraful 39
35. Referitor la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că, pe de o parte, potrivit prevederilor constituţionale, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, şi Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). Or, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate se află în această ipoteză, antecontractul de vânzare-cumpărare nefiind translativ de proprietate.
Sursa oficială ↗