Decizia CCR nr. 687/2016Paragraful 25

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, şi Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementate de Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu hotărârile din 21 iunie 1985 şi 10 octombrie 1979, pronunţate în cauzele Plattform "Arzte fur das Leben" împotriva Austriei şi Rassemblement jurassien împotriva Elveţiei, prin care instanţa europeană a reţinut că art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată.